Consiliul Legislativ − ISTORIC

 

 

1808 − în Țara Românească a fost înființată funcția de pravilist care, printre altele, informa Divanul asupra domeniilor în care era necesară o inițiativă legislativă.

1818 − a fost stabilită instituția "jurisconsultului statului", un "censor al legilor" cum îl califica domnitorul Scarlat Calimachi.

1850 − Divanurile Obștești, constituite în Principatele Române, aveau să se ocupe ca un corp consultativ, cu cercetarea proiectelor de legi.

1856 − domnitorul Barbu Știrbei propunea înființarea unui Consiliu de Stat, cu trei secții, din care una de legislație, care să pregătească legile și regulamentele de administrație publică și să cerceteze amendamentele propuse de Adunarea Legiuitoare.

1859 − în virtutea art. 27-37 din Convenția de pace de la Paris, din 7/19 august 1858 s-a înființat Comisia Centrală cu reședința la Focșani. Aceasta era compusă din 16 membri (câte 8 membri pentru fiecare principat: 4 numiți de domn, iar 4 aleși de Adunarea Electivă) și avea atribuții de a veghea la respectarea și aplicarea Constituției, care pe atunci era Convenția de la Paris, de a controla, în consecință, toate actele guvernului, de a împiedica votarea de legi anticonstituționale. În plus, Comisia Centrală mai avea și menirea de a unifica codurile și legile celor două principate, de a semnala domnului lacunele și defectele legilor, de a studia proiectele de legi trimise de domn.

martie 1862 − Guvernul Barbu Catargiu a prezentat un proiect de lege pentru înființarea unui Comitet Provizoriu de Legislație, compus din toți miniștrii și dintr-un număr egal de deputați, aleși de adunare, prezidat de primul ministru și însărcinat cu elaborarea proiectelor de legi.

1863 − proiectul de Constituție, întocmit de Alexandru Ioan Cuza prevedea înființarea unui Consiliu de Stat. Potrivit art. 54-59, până la crearea acestei instituții se propunea să se constituie, în mod provizoriu, un Comitet de Legislație care să discute sau să alcătuiască, la cererea guvernului, proiectele de legi și să le susțină în fața Senatului și Adunării legiuitoare.

11 februarie 1864 − a fost votată Legea pentru înființarea unui Consiliu de Stat în Principatele Unite Române. Consiliul de Stat era prezidat de domnitor, avea un vicepreședinte, 9 consilieri, 9 auditori, un secretar general și 2 secretari, toți numiți de domn. Consiliul de Stat putea fi consultat în chestiuni administrative, avea atribuții de contencios administrativ, avea autoritate disciplinară asupra funcționarilor statului, putea fi considerat organ interpretativ al legilor și, în sfârșit, avea atribuții legislative: studia proiectele de legi și regulamente ce i se trimiteau de guvern; trebuia să fie consultat asupra proiectelor de legi și asupra regulamentelor de administrație publică; acesta putea fi consultat asupra legilor financiare și a celor ce fixau contingentul anual al armatei.

30 iunie 1866 − prin art.131, Constituția României a desființat Consiliul de Stat, iar Legea din 12 iulie 1866 a trecut puterii judecătorești atribuțiile jurisdicționale ale Consiliului de Stat și a lăsat pe seama consiliilor speciale de pe lângă ministere competențele de pregătire a proiectelor de legi.

7 aprilie 1886 − în Senat a fost votat proiectul de lege al ministrului justiției Eugeniu Stătescu, care prevedea înființarea unui Consiliu permanent de legislație și de administrație.

1897 − ministrul justiției, Al. G. Djuvara a întocmit un proiect de lege pentru organizarea și funcționarea unui Consiliu Legislativ.

1 mai 1898 − Senatul a votat un nou proiect de înființare a unui Consiliu Legislativ permanent prezentat de George D. Pallade, ministrul justiției.

1919-1920 − ministrul ad-interim al justiției, Ștefan Ciceo-Pop a depus la Parlament un proiect de lege privitor la înființarea unui Consiliu Legislativ permanent.

martie 1920 − deputatul Aurel Morariu a depus la Camera Deputaților un proiect de lege pentru înființarea unei Comisii permanente pentru legiferarea justițiară și administrativă care urma să adune, să aranjeze și să studieze întregul material de date și informații necesare legiferării, să revizuiască și să pregătească toate proiectele de legi în legătură cu organizarea statului în totalitatea sa. 

1920 − un anteproiect privitor la înființarea unui Consiliu Legislativ permanent a fost întocmit de Corneliu Botez, consilier la Înalta Curte de Casație și Justiție și supus spre cercetare unei comisii de înalți magistrați, profesori de drept și avocați.

1923 − Constituția României a dispus, prin art.76, crearea unui organ special de tehnică legislativă.

1925 − Legea din 26 februarie 1925 a înființat Consiliul Legislativ care avea obligația constituțională de a ajuta, în mod consultativ, la pregătirea legilor, dar și sarcina de a elabora proiectele de unificare a tuturor codurilor judecătorești. Consiliul Legislativ avea trei secții, fiecare secție era condusă de un președinte, iar Consiliul de un prim-președinte. În plus, mai exista un Serviciu pentru buletinul legislativ și colecțiile de legi și un Birou de studii istorice. Personalul se compunea din: consilieri permanenți, consilieri temporari, precum și referenți titulari și stagiari.

 

Sediul Consiliului Legislativ în perioada 1930-1948,  amplasat în

casa lui Take Ionescu din București, str. Atena nr. 25

(devenită ulterior str. Nikos Beloiannis, apoi Take Ionescu,
în prezent sediul Institutului de Etnologie și Folclor "C. Brăiloiu")  

 

1948 − prin Decretul nr.3 din 22 aprilie 1948, Consiliul Legislativ a fost desființat.

1971 − prin Legea nr.15 din 22 octombrie 1971 pentru organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ a fost înființat un nou Consiliu Legislativ, având sarcina de a sprijini organele de stat în activitatea de pregătire, coordonare și sistematizare a legislației și a cărui activitate a încetat în decembrie 1989.

1991 − Constituția României, în art. 79, prevede înființarea Consiliului Legislativ, ca organ consultativ de specialitate al Parlamentului, cu sarcina de a aviza proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații și de a ține evidența oficială a legislației României.

1993 − actualul Consiliu Legislativ a fost instituționalizat prin Legea nr. 73 din 5 noiembrie 1993 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ. 

1 aprilie 1996 − după aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ, elaborat în temeiul art. 10 din Legea nr. 73/1993, Consiliul Legislativ și-a început efectiv activitatea.


2004 − Legea nr. 73 din 5 noiembrie 1993 a fost modificată, completată și republicată, modificându-se corespunzător și Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ.