Legea nr. 150/2004 − Republicare*)

M. Of. nr. 959 din 29 noiembrie 2006

 

LEGE

privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. − (1) Prezenta lege reprezintă baza pentru asigurarea unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii publice şi a intereselor consumatorilor în ceea ce priveşte alimentele, ţinând cont de diversitatea surselor de alimente, asigurând funcţionarea eficientă a pieţei naţionale.

(2) Prezenta lege stabileşte principii şi responsabilităţi comune, mijloacele de a asigura o bază ştiinţifică solidă, cerinţe şi proceduri organizatorice eficiente pentru a susţine luarea celor mai potrivite decizii în domeniul siguranţei alimentelor şi al hranei pentru animale.

(3) Pentru scopurile prevăzute la alin. (1), prezenta lege stabileşte principiile generale care se aplică alimentelor şi hranei pentru animale, în general, şi siguranţei acestora, în special.

(4) Prezenta lege stabileşte proceduri cu privire la problemele care au un impact direct sau indirect asupra siguranţei alimentelor şi a hranei pentru animale.

(5) Prevederile prezentei legi se aplică tuturor etapelor de producere, prelucrare, distribuţie şi punere pe piaţă a alimentelor şi hranei pentru animale, cu excepţia producţiei primare pentru uz casnic privat ori preparării, manipulării sau depozitării alimentelor destinate consumului casnic privat.

Art. 2. − Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, înfiinţată prin Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Autoritatea, este autoritatea de reglementare în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, ce coordonează toate activităţile în acest domeniu, de la producerea materiilor prime până la consumator. Autoritatea este instituţia de legătură cu Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor şi acţionează pe bază de autonomie structurală, funcţională şi decizională.

Art. 3. − (1) În sensul prezentei legi, prin aliment ori produs alimentar se înţelege orice produs sau substanţă, indiferent dacă este prelucrat integral, parţial sau neprelucrat, destinat consumului uman ori preconizat a fi destinat consumului uman.

(2) Alimentele includ şi băuturile, guma de mestecat şi orice altă substanţă, inclusiv apa, încorporată intenţionat în hrană în timpul producerii, pregătirii sau tratării acesteia.

(3) În noţiunea de aliment nu se includ:

a) hrana pentru animale;

b) animalele vii, în afara cazului în care acestea sunt destinate a fi procesate în vederea punerii pe piaţă a produselor destinate consumului uman;

c) plantele înaintea recoltării;

d) produsele medicinale;

e) produsele cosmetice;

f) tutunul şi produsele din tutun;

g) substanţele narcotice şi psihotrope;

h) reziduurile şi contaminanţii.

Art. 4. − În înţelesul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:

a) legislaţie în domeniul alimentelor − legi, alte acte normative, precum şi prevederi administrative ce reglementează alimentele, în general, şi siguranţa alimentelor, în special, inclusiv reziduurile şi contaminanţii prezenţi în alimente şi în hrana pentru animale, şi se aplică în toate etapele de producere, prelucrare şi distribuţie a alimentelor, precum şi a hranei pentru animale, produsă sau utilizată pentru animalele destinate producerii de alimente;

b) activitate în domeniul alimentar − orice activitate corelată cu una dintre etapele de producere, prelucrare şi distribuţie a alimentelor;

c) întreprindere cu profil alimentar − orice unitate, indiferent dacă are sau nu are drept scop obţinerea de profit şi indiferent dacă este publică sau privată, care desfăşoară oricare dintre activităţile legate de una dintre etapele de producere, prelucrare şi distribuţie a alimentelor;

d) operator cu activitate în domeniul alimentar − persoană fizică sau persoană juridică ce răspunde de îndeplinirea cerinţelor legislaţiei în domeniul alimentelor în întreprinderea cu profil alimentar aflată sub controlul acesteia;

e) hrană pentru animale − orice substanţă sau produs, incluzând aditivii, prelucrat integral, parţial sau neprelucrat, destinat a fi folosit pentru furajarea animalelor;

f) întreprindere având ca profil hrana pentru animale − orice unitate, indiferent dacă are sau nu are drept scop obţinerea de profit şi indiferent dacă este publică sau privată, care desfăşoară oricare dintre activităţile legate de una dintre etapele de producere, fabricare, prelucrare, depozitare, transport sau distribuţie de hrană pentru animale, incluzând orice producător care produce, prelucrează sau depozitează hrana pentru furajarea animalelor din propria exploataţie;

g) activitate din domeniul hranei pentru animale − orice activitate de producere, prelucrare, depozitare, transport sau distribuţie a hranei pentru animale, incluzând activitatea oricărui producător agricol care produce, prelucrează sau depozitează hrana pentru animale destinată animalelor din exploataţia proprie;

h) operator cu activitate în domeniul hranei pentru animale − persoană fizică sau persoană juridică ce răspunde de îndeplinirea cerinţelor legislaţiei în domeniul alimentelor în întreprinderea având ca profil hrana pentru animale, aflată sub controlul acesteia;

i) comerţ cu amănuntul − manipularea şi/sau prelucrarea alimentelor şi depozitarea acestora în punctele de vânzare ori de livrare către consumatorul final, incluzând terminalele de distribuţie, operaţiunile de catering, cantinele fabricilor, unităţile de catering, restaurantele şi alte operaţiuni similare în domeniul serviciilor alimentare, magazine, centre de distribuţie tip supermarket şi pieţe de vânzare angro;

j) punere pe piaţă − deţinerea de alimente sau hrană pentru animale în vederea vânzării, incluzând oferirea spre vânzare sau orice altă formă de transfer, gratuit sau nu, precum şi vânzarea, distribuţia şi alte forme propriu-zise de transfer;

k) risc − probabilitatea apariţiei unui efect nociv pentru sănătate, precum şi severitatea acestui efect, ca urmare a expunerii la un pericol;

l) analiza riscului − procesul constând din 3 componente intercorelate: evaluarea riscului, managementul riscului şi comunicarea riscului;

m) evaluarea riscului − procesul ştiinţific format din 4 etape, şi anume: identificarea pericolului (hazardului), caracterizarea pericolului (hazardului), evaluarea expunerii şi caracterizarea riscului;

n) managementul riscului − procesul, distinct de evaluarea riscului, constând în aprecierea diferitelor politici alternative, în consultare cu părţile interesate, ţinând cont de evaluarea riscului şi de alţi factori posibili şi, dacă se impune, selectarea opţiunilor adecvate de prevenţie şi control;

o) comunicarea riscului − schimbul interactiv de informaţii şi opinii, pe parcursul derulării analizei riscului, cu privire la pericole şi riscuri, la factorii corelaţi riscurilor şi la percepţia riscului, între evaluatorii riscului, managerii riscului, consumatori, întreprinderi cu profil alimentar, întreprinderi având ca profil hrana pentru animale, comunitatea academică şi alte părţi interesate, incluzând explicarea rezultatelor evaluării riscului şi a bazei deciziilor de management al riscului;

p) pericol − un agent biologic, chimic sau fizic ori o stare a acestuia, prezent în alimente sau în hrana pentru animale, cu potenţial de a cauza un efect nociv pentru sănătate;

q) trasabilitate − posibilitatea identificării şi urmăririi, pe parcursul tuturor etapelor de producere, prelucrare şi distribuţie a unui aliment, a hranei pentru animale, a unui animal destinat pentru producţia de alimente sau a unei substanţe care urmează a fi încorporată ori care poate fi încorporată într-un aliment sau în hrana pentru animale;

r) etapele de producere, prelucrare şi distribuţie − orice etapă, incluzând importul, pornind de la şi incluzând producerea primară de alimente până la şi incluzând depozitarea, transportul, vânzarea sau furnizarea acestora către consumatorul final şi, unde este cazul, importul, producerea, fabricarea, depozitarea, transportul, distribuţia, vânzarea şi furnizarea de hrană pentru animale;

s) producţia primară − producerea, creşterea animalelor sau cultivarea plantelor, ca produse primare, incluzând recoltarea producţiei de la acestea, mulsul şi producţia rezultată de la animale înainte de tăiere. Producţia primară include, de asemenea, vânătoarea şi pescuitul, precum şi colectarea produselor de la animale şi plante sălbatice; ş) consumatorul final − cel din urmă consumator de produse alimentare care nu foloseşte alimentul ca parte a unei operaţiuni sau activităţi din domeniul de activitate al unei întreprinderi cu profil alimentar.

CAPITOLUL II

Legislaţia generală în domeniul alimentelor

SECŢIUNEA 1

Domeniul de aplicare

Art. 5. − (1) Prevederile legislaţiei în domeniul alimentelor se aplică în toate etapele producerii, prelucrării şi distribuţiei alimentelor şi hranei pentru animale, destinată sau administrată animalelor pentru producţia de alimente.

(2) Principiile generale prevăzute la art. 6−11 formează cadrul general ce trebuie urmat atunci când se iau măsuri.

(3) Principiile şi procedurile în vigoare privind legislaţia din domeniul alimentelor vor fi adaptate în cel mai scurt termen, dar nu mai târziu de data de 1 ianuarie 2007, în vederea conformării cu principiile prevăzute la art. 6−11.

(4) Până la data de 1 ianuarie 2007 şi prin excepţie de la prevederile alin. (2), se aplică legislaţia în vigoare, urmând să se adapteze principiilor prevăzute la art. 6−11.

(5) În baza prezentei legi, Autoritatea, în colaborare cu instituţiile abilitate conform legii, va elabora legislaţia specifică în domeniul siguranţei alimentelor şi hranei pentru animale.

SECŢIUNEA a 2-a

Obiective generale

Art. 6. − (1) Legislaţia în domeniul alimentelor urmăreşte unul sau mai multe obiective generale privind un nivel înalt de protecţie a vieţii şi sănătăţii umane, a intereselor consumatorilor, incluzând practici corecte în comerţul cu alimente, ţinând cont, atunci când este cazul, de protecţia sănătăţii şi bunăstării animalelor, a sănătăţii plantelor şi a mediului înconjurător.

(2) Legislaţia în domeniul alimentelor urmăreşte realizarea liberei circulaţii a alimentelor şi a hranei pentru animale, fabricate sau puse pe piaţă în conformitate cu principiile şi cerinţele generale prevăzute în prezentul capitol.

(3) La elaborarea sau adaptarea legislaţiei în domeniul alimentelor vor fi luate în considerare standardele internaţionale existente sau în stadiul de a fi adoptate, cu excepţia cazurilor în care aceste standarde ori părţi relevante ale acestora ar fi mijloace ineficiente sau inadecvate pentru realizarea obiectivelor legislaţiei în domeniul alimentelor ori atunci când există o justificare ştiinţifică sau în cazul în care acestea pot determina un nivel de protecţie diferit de cel stabilit ca adecvat la nivel comunitar.

Art. 7. − (1) În vederea realizării obiectivului general care vizează asigurarea unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii şi vieţii oamenilor, legislaţia în domeniul alimentelor se bazează pe analiza riscului, în afara cazului în care această abordare nu este adecvată circumstanţelor sau naturii măsurii.

(2) Evaluarea riscului este bazată pe informaţiile ştiinţifice disponibile şi este realizată în mod independent, obiectiv şi transparent.

(3) Managementul riscului ia în considerare rezultatele evaluării riscului şi alţi factori relevanţi pentru managementul riscului şi principiul precauţiei, în scopul realizării obiectivelor generale privind legislaţia în domeniul alimentelor, stabilite la art. 6.

Art. 8. − (1) În cazurile specifice când, în urma evaluării informaţiilor existente, este identificată posibilitatea efectelor dăunătoare asupra sănătăţii, dar subzistă o incertitudine ştiinţifică, pot fi adoptate măsuri provizorii de management al riscului, necesare pentru asigurarea unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii, până la colectarea altor informaţii ştiinţifice în vederea unei evaluări mai complete a riscului.

(2) Măsurile adoptate în baza prevederilor alin. (1) vor fi proporţionale cu posibilele efecte ale riscului şi nu vor restricţiona comerţul cu alimente mai mult decât este necesar pentru asigurarea unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii, cu luarea în calcul a posibilităţilor tehnice şi economice şi a altor factori relevanţi.

(3) Măsurile adoptate pe baza prevederilor alin. (1) sunt reexaminate în cadrul unei perioade rezonabile, care depinde de natura riscului identificat pentru viaţă sau sănătate, precum şi de tipul informaţiilor ştiinţifice necesare pentru clarificarea incertitudinii ştiinţifice şi pentru realizarea unei evaluări mai complete a riscului.

Art. 9. − Legislaţia în domeniul alimentelor urmăreşte să protejeze interesele consumatorilor şi să le furnizeze informaţiile necesare, pentru a alege în cunoştinţă de cauză alimentele pe care le consumă, şi vizează prevenirea:

a) practicilor frauduloase sau înşelătoare;

b) falsificării alimentelor;

c) oricăror practici care pot să inducă în eroare consumatorul.

SECŢIUNEA a 3-a

Principiile transparenţei

Art. 10. − Elaborarea, evaluarea şi modificarea legislaţiei în domeniul alimentelor trebuie să se realizeze în cadrul unui proces deschis şi transparent de consultare a publicului, direct sau prin intermediul Autorităţii, Ministerului Sănătăţii Publice, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, a celorlalte autorităţi implicate în domeniu, precum şi a instituţiilor reprezentate în Consiliul Consultativ al Autorităţii, cu excepţia cazurilor în care urgenţa soluţionării nu permite realizarea acestei acţiuni.

Art. 11. − Fără a se aduce atingere prevederilor aplicabile prin legislaţia naţională privind accesul la documente, atunci când există motive rezonabile pentru a suspecta că alimentele sau hrana pentru animale pot prezenta un risc pentru sănătatea consumatorilor ori a animalelor, Autoritatea ia măsurile necesare, împreună cu celelalte autorităţi competente în domeniul siguranţei alimentelor, atunci când este cazul, depinzând de natura, gravitatea şi extinderea acelui risc, pentru a informa publicul larg despre natura riscului pentru sănătate, identificând cât mai exact alimentul sau hrana pentru animale ori tipul de aliment sau hrană pentru animale implicat, riscul pe care acestea îl prezintă, precum şi măsurile ce sunt luate ori sunt preconizate a fi luate pentru a reduce sau a elimina acel risc.

SECŢIUNEA a 4-a

Obligaţii generale privind comerţul cu alimente

Art. 12. − Alimentele şi hrana pentru animale, importate în vederea punerii pe piaţă în România, trebuie să fie conforme cu cerinţele legislaţiei în domeniul alimentelor sau cu cele prevăzute de acordurile încheiate între România şi ţara exportatoare.

Art. 13. − (1) Alimentele şi hrana pentru animale, destinate exportului sau reexportului pentru punere pe piaţă într-o ţară terţă, trebuie să fie conforme cu cerinţele relevante privind legislaţia în domeniul alimentelor, în afara cazului în care se dispune altfel de către autoritatea competentă din ţara importatoare sau este stabilit prin legislaţie, reglementări, standarde, coduri de practică şi alte proceduri legale şi administrative în vigoare în ţara importatoare.

(2) În alte situaţii, în afara cazului în care alimentele sunt dăunătoare pentru sănătate sau hrana pentru animale nu este sigură, acestea pot fi exportate sau reexportate numai în cazul în care autoritatea competentă din ţara de destinaţie a fost de acord în mod expres, după ce a beneficiat de toate informaţiile privitoare la motivele şi situaţiile pentru care alimentele sau hrana pentru animale nu au fost puse pe piaţă în România.

(3) În cazul în care se aplică prevederile unui acord bilateral încheiat între România şi o ţară terţă, alimentele şi hrana pentru animale, exportate din România, trebuie să fie conforme cu prevederile menţionate.

Art. 14. − În domeniul comerţului cu alimente Autoritatea are, împreună cu celelalte autorităţi competente în domeniul siguranţei alimentelor, atunci când este cazul, în principal, următoarele obligaţii:

a) să contribuie la elaborarea de norme tehnice pentru alimente şi hrană pentru animale şi la elaborarea de standarde privind siguranţa alimentelor;

b) să promoveze şi să coordoneze activităţile privind standardele referitoare la alimente şi hrana pentru animale, elaborate de organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale internaţionale;

c) să contribuie, dacă este necesar, la elaborarea, agrearea şi promovarea de acorduri cu privire la recunoaşterea echivalenţei măsurilor specifice privind alimentele şi hrana pentru animale;

d) să acorde o atenţie deosebită necesităţilor speciale de dezvoltare, financiare şi comerciale ale ţărilor în curs de dezvoltare, pentru a se asigura că normele internaţionale nu creează obstacole inutile în realizarea exporturilor din aceste ţări;

e) să promoveze concordanţa dintre standardele tehnice internaţionale şi legislaţia în domeniul alimentelor, astfel încăt să nu fie diminuat nivelul înalt de protecţie.

SECŢIUNEA a 5-a

Cerinţe generale ale legislaţiei alimentelor

Art. 15. − Pentru realizarea siguranţei alimentelor trebuie respectate următoarele cerinţe:

a) alimentele nu trebuie puse pe piaţă dacă nu sunt sigure;

b) alimentele sunt considerate nesigure dacă sunt dăunătoare pentru sănătate sau improprii pentru consum uman;

c) pentru a determina dacă un aliment este nesigur se va ţine seama de condiţiile normale de utilizare a alimentelor de către consumator la fiecare etapă a producerii, prelucrării şi distribuţiei, precum şi de informaţiile furnizate consumatorului, incluzând informaţiile de pe etichetă sau alte informaţii generale puse la dispoziţie consumatorului, privind evitarea efectelor specifice dăunătoare sănătăţii, determinate de un anumit aliment sau de o categorie de alimente;

d) pentru a se determina dacă un aliment este dăunător sănătăţii trebuie avute în vedere nu numai efectele probabile imediate şi/sau pe termen scurt şi/sau pe termen lung ale acelui aliment asupra sănătăţii persoanei care îl consumă, ci şi efectele asupra generaţiilor viitoare, posibilele efecte toxice cumulative, precum şi sensibilitatea deosebită cu privire la sănătatea unei categorii specifice de consumatori atunci când alimentele sunt destinate acelei categorii de consumatori;

e) pentru a se determina dacă un aliment este impropriu pentru consum uman trebuie avut în vedere dacă alimentul este inacceptabil pentru consumul uman în conformitate cu destinaţia de utilizare a acestuia, din motive de contaminare determinate de factori externi sau nu, de alterare, deteriorare ori degradare;

f) în cazul în care un aliment nesigur face parte dintr-un lot, şarjă sau transport de alimente din aceeaşi clasă ori cu aceeaşi descriere, se presupune că toate alimentele din respectivul lot, şarjă sau transport sunt, de asemenea, nesigure, în afara cazului în care, în urma unei evaluări detaliate, nu există nicio dovadă care să indice că şi restul lotului, şarjei sau transportului este nesigur;

g) alimentele ce satisfac prevederile legislative specifice care reglementează siguranţa alimentelor sunt considerate că nu reprezintă un risc cu privire la aspectele la care se referă legislaţia respectivă;

h) conformitatea unui aliment cu prevederile specifice aplicabile acelui aliment nu va împiedica Autoritatea, împreună cu celelalte autorităţi competente în domeniul siguranţei alimentelor, atunci când este cazul, să ia măsuri corespunzătoare pentru a impune restricţii privind punerea pe piaţă a acestuia sau să solicite retragerea acestuia de pe piaţă, în cazul în care există motive de a se suspecta că, în pofida unei asemenea conformităţi, alimentul este nesigur.

Art. 16. − Cerinţele privind siguranţa hranei pentru animale sunt:

a) hrana pentru animale nu va fi pusă pe piaţă sau utilizată în hrana animalelor destinate producţiei de alimente decât dacă este sigură;

b) hrana pentru animale este considerată nesigură pentru scopul utilizării acesteia, dacă este estimată a avea un efect dăunător pentru sănătatea oamenilor sau a animalelor ori face ca alimentele derivate din animalele destinate producţiei de alimente să devină nesigure pentru consum uman;

c) în cazul în care hrana pentru animale care a fost identificată ca nesatisfăcând cerinţele privind siguranţa hranei pentru animale este parte dintr-un lot, şarjă sau transport de hrană pentru animale din aceeaşi clasă ori cu aceeaşi descriere, se presupune că toată hrana pentru animale din lot, şarjă sau transport este afectată, în afara cazului în care, în urma realizării unei evaluări detaliate, nu există nicio dovadă că restul lotului, şarjei sau transportului nu satisface cerinţele de siguranţă a hranei pentru animale;

d) hrana pentru animale ce este conformă cu prevederile legislative specifice care reglementează siguranţa hranei pentru animale este considerată a fi sigură cu privire la aspectele la care se referă legislaţia respectivă;

e) conformitatea hranei pentru animale cu prevederile specifice aplicabile acesteia nu va împiedica Autoritatea, împreună cu celelalte autorităţi competente în domeniul siguranţei alimentelor, atunci când este cazul, să ia măsuri corespunzătoare pentru a impune restricţii privind punerea pe piaţă a acesteia sau de a solicita retragerea acesteia de pe piaţă, în cazul în care există motive de a se suspecta că, în pofida unei asemenea conformităţi, hrana pentru animale este nesigură.

Art. 17. − Fără a se aduce atingere prevederilor specifice ale legislaţiei privind alimentele, etichetarea, publicitatea şi prezentarea alimentelor şi hranei pentru animale incluzând forma, aspectul sau ambalajul acestora, materialele utilizate pentru împachetare, modul de prezentare şi cadrul în care sunt dispuse, precum şi informaţiile difuzate prin orice mijloc nu trebuie să inducă în eroare consumatorul.

Art. 18. − (1) Operatorii cu activitate în domeniul alimentar şi cei cu activitate în domeniul hranei pentru animale trebuie să ia măsurile necesare ca alimentele şi hrana pentru animale să îndeplinească cerinţele legislaţiei în domeniul alimentelor şi al hranei pentru animale, care este relevantă pentru activităţile acestora, să verifice dacă aceste cerinţe sunt realizate şi să asigure implementarea sistemului de management al siguranţei alimentelor conform principiilor privind analiza riscurilor şi punctele critice de control (Hazard Analysis and Critical Control Point − HACCP), în toate etapele producerii, prelucrării şi distribuţiei, în cadrul afacerilor aflate sub control propriu.

(2) Autoritatea trebuie să asigure aplicarea legislaţiei în domeniul alimentelor. Aceasta coordonează activitatea autorităţilor competente în domeniul siguranţei alimentelor, controlează şi verifică respectarea legislaţiei în domeniul alimentelor de către operatorii cu activitate în domeniul alimentar şi cei cu activitate în domeniul hranei pentru animale, precum şi implementarea sistemului de management al siguranţei alimentelor conform principiilor privind analiza riscurilor şi punctele critice de control (Hazard Analysis and Critical Control Point − HACCP), în toate etapele producerii, prelucrării şi distribuţiei. În acest scop, Autoritatea trebuie să menţină un sistem de control şi alte activităţi necesare în funcţie de situaţie, incluzând activităţi de comunicare publică cu privire la siguranţa şi riscul alimentelor şi hranei pentru animale, de supraveghere a siguranţei alimentelor şi a hranei pentru animale şi alte activităţi de monitorizare care să acopere toate etapele producerii, prelucrării şi distribuţiei.

(3) Măsurile şi sancţiunile care se aplică în cazul încălcării prevederilor legislaţiei privind alimentele şi hrana pentru animale se stabilesc în condiţiile legii. Măsurile şi sancţiunile trebuie să fie eficiente, proporţionale şi descurajatoare.

Art. 19. − (1) Trasabilitatea alimentelor, a hranei pentru animale, a animalelor destinate producţiei de alimente şi a oricăror altor substanţe destinate ori preconizate a fi destinate încorporării în alimente sau în hrana pentru animale trebuie să fie stabilită în toate etapele producerii, prelucrării şi distribuţiei.

(2) Operatorii cu activitate în domeniul alimentar şi cei cu activitate în domeniul hranei pentru animale trebuie să fie capabili să identifice orice persoană de la care aceştia şi-au procurat alimente, hrană pentru animale, animale destinate producerii de alimente sau orice substanţă destinată ori preconizată a fi încorporată în alimente sau în hrană pentru animale. În acest scop, astfel de operatori trebuie să aibă în aplicare sisteme şi proceduri care să le permită ca informaţiile să fie puse la dispoziţie Autorităţii, la solicitarea acesteia.

(3) Operatorii cu activitate în domeniul alimentar şi cei cu activitate în domeniul hranei pentru animale trebuie să aibă în aplicare sisteme şi proceduri pentru a se identifica alte activităţi cărora le sunt destinate produsele lor. Aceste informaţii vor fi puse la dispoziţie Autorităţii, la solicitarea acesteia.

(4) Alimentele sau hrana pentru animale, care sunt puse pe piaţă sau care sunt proprii pentru a fi puse pe piaţă, trebuie să fie etichetate ori identificate în mod adecvat pentru a facilita trasabilitatea acestora, prin intermediul documentaţiei sau informaţiilor relevante, în conformitate cu cerinţele şi cu prevederile specifice.

Art. 20. − (1) În cazul în care un operator cu activitate în domeniul alimentar consideră sau are motive să creadă că un aliment pe care l-a importat, produs, prelucrat, fabricat sau distribuit nu este în conformitate cu cerinţele privind siguranţa alimentelor, va iniţia imediat procedurile de retragere a alimentului respectiv de pe piaţă dacă acesta nu se mai găseşte sub controlul direct al acelui operator cu activitate în domeniul alimentar şi va informa Autoritatea despre aceasta. În cazul în care produsul a ajuns la consumator, acesta trebuie să fie informat în mod eficient şi exact de către operator privind motivul retragerii alimentului de pe piaţă şi, dacă este necesar, operatorul va prelua de la acesta alimentele deja furnizate, atunci când alte măsuri nu sunt suficiente în vederea asigurării unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii.

(2) Orice operator cu activitate în domeniul alimentar, responsabil pentru activităţi de vânzare cu amănuntul sau de distribuţie, va iniţia procedurile de retragere de pe piaţă a produselor care nu sunt în conformitate cu cerinţele siguranţei alimentelor, în limitele activităţii proprii, şi va furniza informaţii în vederea asigurării trasabilităţii acestora, participând la acţiunile întreprinse de producători, procesatori şi/sau de Autoritate.

(3) Orice operator cu activitate în domeniul alimentar va informa imediat Autoritatea în cazul în care consideră sau are motive să considere că un aliment pe care l-a pus pe piaţă poate fi dăunător pentru sănătatea oamenilor. Operatorii trebuie să informeze Autoritatea cu privire la măsurile luate pentru a preveni riscurile pentru consumatorul final şi nu va împiedica ori descuraja nicio persoană să coopereze cu Autoritatea, în conformitate cu legislaţia naţională şi cu practicile juridice, în cazul în care această acţiune poate determina prevenirea, reducerea sau eliminarea unui risc provocat de un aliment.

(4) Operatorii cu activitate în domeniul alimentar trebuie să colaboreze cu Autoritatea în ceea ce priveşte acţiunile întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscului determinat de alimentele pe care le furnizează sau le-au furnizat.

Art. 21. − (1) În cazul în care un operator cu activitate în domeniul hranei pentru animale consideră sau are motive să creadă că hrana pentru animale importată, produsă, prelucrată, fabricată sau distribuită nu satisface cerinţele privind siguranţa hranei pentru animale, acesta va iniţia imediat procedurile de retragere a hranei în cauză de pe piaţă şi va informa Autoritatea despre aceasta. În această situaţie sau în situaţia prevăzută la art. 16 lit. c), atunci când lotul, şarja sau transportul nu satisface cerinţele de siguranţă a hranei pentru animale, aceasta trebuie distrusă, în afara cazului în care Autoritatea decide altfel. Operatorul trebuie să informeze eficient şi exact utilizatorii hranei pentru animale cu privire la motivul retragerii de pe piaţă a acesteia şi, dacă este necesar, va recupera de la aceştia produsele deja furnizate, atunci când alte măsuri nu sunt suficiente pentru a se obţine un nivel înalt al protecţiei sănătăţii.

(2) Orice operator cu activitate în domeniul hranei pentru animale, responsabil pentru activităţi de vânzare cu amănuntul sau de distribuţie, va iniţia procedurile de retragere de pe piaţă a produselor care nu sunt în conformitate cu cerinţele de siguranţă a hranei pentru animale, în limitele activităţii proprii, şi va furniza informaţii în vederea asigurării trasabilităţii acestora, participând la acţiunile întreprinse de producători, procesatori şi/sau de Autoritate, împreună cu celelalte autorităţi competente în domeniul siguranţei alimentelor, atunci când este cazul.

(3) Orice operator cu activitate în domeniul hranei pentru animale va informa imediat Autoritatea în cazul în care consideră sau are motive să considere că hrana pentru animale pe care a pus-o pe piaţă poate să nu satisfacă cerinţele de siguranţă a hranei pentru animale. Operatorii trebuie să informeze Autoritatea cu privire la măsurile luate pentru a preveni riscurile ce derivă din utilizarea acelei hrane pentru animale şi nu va împiedica ori descuraja nicio persoană să coopereze cu Autoritatea, în conformitate cu legislaţia naţională şi cu practicile juridice, în cazul în care această acţiune poate determina prevenirea, reducerea sau eliminarea unui risc ce rezultă din acea hrană pentru animale.

(4) Operatorii cu activitate în domeniul hranei pentru animale trebuie să colaboreze cu Autoritatea în ceea ce priveşte acţiunile întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscurilor determinate de hrana pentru animale pe care o furnizează sau au furnizat-o.

Art. 22. − Răspunderea privind siguranţa alimentelor şi hranei pentru animale revine agenţilor şi operatorilor din industria alimentară şi din industria hranei pentru animale.

Art. 23. − (1) Autoritatea va coordona sistemul rapid de alertă, activitatea de gestiune a crizelor şi a situaţiilor de urgenţă în domeniul siguranţei alimentelor şi a hranei pentru animale.

(2) Autoritatea va aproba, împreună cu Ministerul Sănătăţii Publice, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin ordin comun, norme tehnice în vederea punerii în aplicare a prevederilor alin. (1).

(3) Autoritatea, coordonator la nivel naţional al sistemului rapid de alertă în domeniul alimentelor şi al hranei animalelor, este punctul de contact cu sistemul rapid de alertă pentru alimente şi hrana animalelor la nivel european (Rapid Alert System for Food and Feed− RASFF).

Art. 24. − Prin ordin al preşedintelui Autorităţii sau, după caz, prin ordin comun cu celelalte instituţii abilitate conform legii, potrivit domeniului de competenţă, se vor elabora şi aproba norme specifice de aplicare a prezentei legi.

SECŢIUNEA a 6-a

Dispoziţii finale

Art. 25. − Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.